Câte autoturisme Dacia au fost înmatriculate în Germania în primele zece luni

Câte autoturisme Dacia au fost înmatriculate în Germania în primele zece luni
Publicat: 04/11/2013, 16:59
Actualizat: 07/02/2016, 10:21

Înmatriculările de autoturisme noi Dacia în Germania au crescut cu 0,8% în primele zece luni, la 38.431 unități, în timp ce declinul pieței a încetinit la 5,2%, potrivit datelor publicate, luni, de oficiul german pentru înmatriculări auto.

Vânzările din Germania, cea mai mare piață auto din zona euro, s-au situat la 2,48 milioane de unități, iar Dacia a înregistrat o cotă de piață de 1,5% în intervalul analizat.
Înmatriculările sub marca Renault, deținută de constructorul auto francez cu același nume, au scăzut cu 8,3%, la 81.350 autoturisme. Grupul francez este prezent în Germania atât cu marca Renault, cât și cu Dacia.

Dintre cele 33 de mărci analizate, doar zece au consemnat vânzări mai mari. Jaguar a înregistrat cel mai puternic avans al înmatriculărilor, de aproape 36%, iar Mercedes cel mai redus, de numai 0,5%. Alfa Romeo a suferit în primele zece luni cea mai mare scădere dintre mărcile analizate, de 55%.

Liderul pieței, grupul german Volkswagen, a scăzut cu 7,5%, la 532.454 autoturisme.
În luna octombrie, înmatriculăriule Dacia au scăzut cu 6% față de aceeași lună a anului trecut, la 3.963 unități, după căderea de aproape 19% din septembrie, în timp ce piața germană a trecut pe creștere, cu 2,3%, la 265.441 unități, după o contracție de 1,2% din luna anterioară.

Vânzările de mașini Renault au scăzut cu 4,2%, la 8.618 unități, în timp ce înmatriculările Volkswagen au crescut cu aproape 2%, la 61.816 unități. Dintre mărcile analizate, 16 au înregistrat creșteri în octombrie.

Germania a fost anul trecut cea mai mare piață pentru Dacia.
Înmatriculările de autoturisme noi Dacia în Franța au crescut cu 7,6% în primele zece luni, la 72.550 unități, în timp ce piața franceză s-a menținut pe scădere, cu 7,4%, chiar dacă se află pe un trend de revenire, cu evoluție pozitivă în octombrie pentru a doua lună consecutiv.
În octombrie, înmatriculările Dacia în Franța au crescut cu 9,6%, la 7.260 autoturisme. Piața franceză a avansat cu 2,6%, la 166.515 unități, după o creștere de 3,4% în septembrie.

Vânzările Dacia la nivel global au crescut anul trecut cu 4,8% față de 2011, la 359.822 autovehicule, din care puțin peste 6% au fost comercializate în România, unde compania s-a menținut totuși lider, iar cele mai mari piețe de desfacere au rămas Franța (23,4%), Germania (13%), Algeria, Turcia și Italia.
Franța a dominat în 2012 topul vânzărilor Dacia pe țări, cu 84.522 unități comercializate, urmată de Germania, cu 46.590 unități și de Algeria, cu 41.710 vehicule. Topul vânzărilor externe este continuat de Turcia – 28.964 autovehicule, Italia – 26.832 și Spania – 17.847.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Ce sancțiune a primit un şofer din Vâlcea după ce şi-a împodobit BMW-ul cu luminițe
Gabriel Cotabiță a murit cu o mare durere în suflet! Se plângea soției sale că...
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
Cum ar vota românii cu pregătire superioară la alegerile prezidențiale. Diaspora, marea necunoscutǎ. Surprizele studiului...
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
O tânără care a făcut un test ADN ca să afle care este istoria familiei...
Cauza morții lui Gabriel Cotabiță. Ce s-a întâmplat cu artistul de 69 de ani
Cauza MORȚII lui Gabriel Cotabiță! Solistul s-a chinuit ENORM în ultimele clipe de viață
Haos pe șosele, trafic paralizat și viscol în jumătate de ţară. Zona în care zăpada...
De ce a murit, de fapt, Gabriel Cotabiță. România, în stare de ȘOC! titlu personalizat
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
De ce boală secretă suferea Gabriel Cotabiță! Acum s-a aflat de ce transpira excesiv. Artistul...
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Spania a amendat mai multe companii aeriene low-cost pentru practici abuzive. Ryanair a primit cea...
Întrebare de ȘCOALĂ: Câte LATURI are Marea Piramidă din Giza?
Şoferii cu permis categoria B care dau iar examen. Regula care nu ii lasă să...
Ultima etapă. Pensionarii care mai au patru luni la dispoziție pentru a-și rezolva dosarele
Horoscop weekend 23 - 24 noiembrie 2024. Ce zodii sunt binecuvântate de Univers în aceste...
De ce a murit, de fapt, Gabriel Cotabiță. România, în stare de ȘOC! titlu personalizat
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
Orgoliul și mândria l-au ţinut pe Mihai Bendeac departe de Gabriel Cotabiţă: "Iartă-mă. Deși e...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Cât a plătit un miliardar pentru banana lipită cu bandă adezivă de perete?